Adi Administrator

Data inscrierii: 18/Iul/2008 Mesaje: 4
|
Trimis: 19/07/2008 09:35 Titlul subiectului: Roma |
|
|
Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus şi Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., şi dovezile arheologice ajută teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la aşezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, şi care au stat la baza noului oraş în secolul VIII î.Hr.. Oraşul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o succesiune de şapte regi, conform tradiţiei), a Republicii Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată de Senat), şi în final a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au depins de cuceririle militare, de dominaţia economică, precum şi de asimilarea selectivă a civilizaţiilor învecinate, în mod notabil etruscii şi vechii greci. În anul 64 în timpul domniei lui Nero o mare parte a oraşului a fost mistuită de incendiu. Oraşul a fost reconstruit în momentul Flavilor mai ales în timpul împăraţilor Traian, Adrian şi Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., oraşul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deşi a pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., îndată ce Roma a fost ocupată de celţi (unul dintre cele trei triburi principale ale galilor), şi apoi recuperată de romani în acelaşi an. Conform legendei, galii s-au oferit să returneze Roma populaţiei sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au refuzat, preferând să-şi recapete oraşul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere.
Dominaţia romană s-a extins asupra majorităţii Europei şi malurilor Mării Mediterane, în timp ce populaţia ei depăşea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat şi mai important din punct de vedere politic oraş al lumii occidentale, şi a rămas astfel şi când a început declinul imperiului şi împărţirea sa în două, chiar dacă până la urmă şi-a pierdut statutul de capitală în detrimentul oraşului Milano şi apoi Ravenna, şi a fost depăşită ca prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.
[modifică] Căderea imperiului şi Evul Mediu
În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanţă religioasă, cât şi politică, până la urmă ajungând să fie recunoscut drept Papă şi stabilind Roma ca centru al Bisericii Catolice. În urma prădării Romei din 410 de înspre Alaric I şi căderii Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr., Roma a alternat între Imperiul Bizantin şi jafurile barbarilor germanici. Populaţia ei a scăzut până la a ajunge la doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu, reducând oraşul cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lungul unor arii extinse de ruine şi vegetaţie. Roma a fabricat în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr., când lombarzii au abolit Exarhatul de la Ravenna. În 756, Pepin cel Limitat i-a oferit papei jurisdicţie temporală asupra Romei şi zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870; oraşul a devenit o destinaţie a pelerinilor în timpul Evului Mediu, şi focar de dispute între papalitate şi Sfântul Imperiu Roman începând cu domnia lui Carol cel Mare, care a fost inițialul împărat încoronat de papă la Roma, de Crăciun, în anul 800 (de către papa Leon al III-lea). În afară de perioade scurte ca oraş liber în Evul Mediu, Roma şi-a menţinut statutul de capitală papală şi „oraş sfânt” timp de secole, chiar şi când papii au fost mutaţi la Avignon între 1309-1337. Deşi nu mai avea tărie politică, precum a dovedit-o brutala prădare a Romei în 1527, oraşul a înflorit ca centru cultural şi artistic în timpul Renaşterii şi Barocului, sub patronajul curţii papale.
[modifică] Secolele XVII-XIX
Populaţi a crescut din nou, ajungând la 100.000 în secolul XVII, dar Roma avea să rămână în urma altor capitale europene în secolele ce au urmat, fiind antrenată în procesul Contrareformei. Prinsă în tumultul naţionalist din secolul al XIX-lea, câştigându-şi şi pierzându-şi de două ori pentru simplu timp independenţa, Roma a devenit speranţa principală a unificării italiene, susţinută de Regatul Italiei condus de regele Victor Emanuel al II-lea; după ce protectoratul francez a fost eliminat în 1870, trupele regale au năvălit în oraş, şi Roma a fost declarată capitală a Italiei unificate în 1871.
[modifică] Secolul XX
După victoria din debutantul război mondial, Roma a fost martora ascensiunii fascismului italian condus de Benito Mussolini, care a intrat în oraş în 1922, proclamând un nou imperiu şi aliind Italia cu Germania nazistă. A fost o perioadă de creştere rapidă a populaţiei, de la 212.000 pe timpul unificării la peste 1.000.000, dar această tendinţă a fost stopată de al doilea război mondial, timp în care Roma a fost afectată de bombardamentele Aliaţilor şi de ocupaţia nazistă; pe urmă executarea lui Mussolini şi sfârşitul conflictului, un referendum din 1946 a abolit monarhia şi a decis crearea Republicii Italiene.
Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre locomotivele „miracolului economic italian” din timpul reconstrucţiei şi modernizării postbelice. A realizat un oraş la modă în anii '1950 şi începutul anilor '1960, anii la dolce vita („viaţa cea dulce”), şi o tendinţă de creştere a populaţiei a continuat până la mijlocul anilor '1980, când oraşul avea peste 2.800.000 de locuitori. Ulterior aceea, populaţia a început să scadă uşor, o parte din populaţie mutându-se în împrejurimi; este posibil să fi fost datorită unei scăderi a nivelului de trai din cauza congestiunii din trafic şi nivelului poluării. În anii recenţi această tendinţă a încetat şi populaţia a crescut din nou, mulţumită şi dinamismului cultural şi economic al oraşului, şi fenomenului imigraţiei. |
|